28
Cazul Tanacu se inscrie in categoria subiectelor care indiferent de formatul media in care sint comunicate, sint ciuntite in fel si chip. Dupa condamnarea, deunazi, a parintelui Daniel Corogeanu la 14 ani de inchisoare, subiectul a revenit in prime-time pentru o clipa. In prima zi a Postului Mare, pentru cei care tin la acest amanunt. Postul de televiziune Realitatea a difuzat, in citeva formate/episoade, o tentativa de a lamuri cite ceva din povestea tinerei Irina Cornici, cu un soi de jurnalism in tangaj, de la reportaj la telenovela si de la interviu la “spovedanie” mundana.
Foarte multa agresiune si impostura in atitudinea citorva din actorii acestui show. De la avocati marginiti si sententiosi (adevarat, cumulez aici prestatiile acestora pe citeva canale TV), pina la un reprezentant al Bisericii Ortodoxe Romane, parintele Alexandru Motoc si prestatia sa. Sa-mi fie iertat, parintele Alexandru Motoc, desi parea ca articuleaza rafalele sale “explicative” intr-un duh academico-autoritaro-patriarhal, a reusit sa produca o “maxima” care, cu tot “gustul” amuzant, e trista:
Dumnezeu are rinduiala. Nu trebuie sa ne gandim la Dumnezeu ca la cineva care lucreaza cum o vrea Dumnezeu.
Spun trista pentru ca, daca teologul crestin ortodox nu a putut admite in contextul emisiunii despre Tanacu ca pur si simplu nu stie de ce a ingaduit Dumnezeu sa se intimple asa ceva la Tanacu, sau ca vede in toata aceasta intimplare mina necuratului, Biserica Ortodoxa Romana a lasat practic nerostit un punct de vedere esential.
Ingrosind pina la un soi de paroxism vizual cliseele vinturate in aceasta istorie media, un fotograf notoriu propunea, cu promptitudine comerciala, o reprezentare a cazului Tanacu care m-a mihnit la vremea aceea. Iata opera lui Gérard Rancinan (animatia are cca. 2Mb).
Cind am vazut amplasarea intimplarii de la Tanacu printre canibali si criminali sadici, am descoperit ca fotograful nu facea altceva decit sa ia cu “copy” cliseele configurate de media si sa-i dea “paste” in propriul editor de imagine…
Apendice
Tinara Irina Cornici e imaginata “rastignita de preotul Diavolului”, este ucisa pentru citeva mii de euro, iar calugarul ucigas ar trebui, in acceptiunea B.O.R., dezbracat de catre politisti de haina monahala pe care nu o mai merita. Mama Irinei cere prin vocea gazetarilor ca “moartea sa fie razbunata cu moarte” iar, in timp ce “fanaticii de la Tanacu ameninta cu sinuciderea“, un jurnalist roman (George TARATA, “Ziua”, 18 iunie 2005) face in articolul Manastirea Diavolului un fel de storyboard care anunta tema fotomontajului din Crime Scenes al lui Gérard Rancinan:
Manastirea “Sfanta Treime” din localitatea vasluiana Tanacu este pe cale sa-si piarda menirea de lacas de cult si sa devina cunoscuta prin cruzimea si agresivitatea preotilor si maicutelor care slujesc in acel loc. Nimic nu pare a mai fi sfant sau crestin la “Sfanta Treime”, totul semanand cu un platou pe care se turneaza un film de groaza cu preoti, maicute si exorcizari.
Circul dracilor (Ziua - Marti, 21 iunie 2005) continua, iar “criminalul cu barba rosie”, Petru Daniel Corogeanu, se arata nepasator si fata de faptul ca a socat o tara intreaga prin barbaria pe care a comis-o.
Multi dintre gazetarii care nu cred in Dumnezeu sau in necuratul, nu au nici o relatie cu Biserica, si cu toate acestea nu ezita sa foloseasca “imagini” religioase in comentariile lor. Unii (Miruna MUNTEANU, “Ziua”, Diavoliada si apostolii ei) spun despre cei care incearca sa articuleze o opinie alternativa: “Profesori universitari, preoti, directori de publicatii, al caror discurs dezvaluie un fanatism inacceptabil in mileniul trei. Cele mai terifiante ineptii le-am auzit intr-un talk-show moderat de Dan Diaconescu, pe postul OTV. Cu foarte putine exceptii, invitati sai pareau prada unui adevarat delir mistic.”, in vreme ce altii (Crima de la Tanacu despre societatea romaneasca, Gabriel ANDREESCU, “Ziua”, 23 iunie 2005) vad o parte din radacinile acestor intimplari in faptul ca:
[…] an de an, zeci de mii de copii de scoala primara sunt aruncati in bratele unor preoti care nu inteleg nimic din principiile educatiei moderne. Ei traumatizeaza copiii aflati la o varsta frageda amenintandu-i cu ororile Iadului si ale pedepsei divine. Orele de religie au devenit cea mai importanta sursa a intolerantei de care sufera noile generatii. Scolarii sunt pregatiti sa urasca tot ceea ce nu intra in viziunea “bunului ortodox”. Li se insufla teama de Martorii lui Iehova, de baptisti, de homosexuali, de agnostici. Orele de religie ortodoxa ii educa sa se teama, sa priveasca cu ura si sa discrimineze. Sunt fapte documentate, nu obsesii.
Gabriel Andreescu observa si ca “Cele intamplate mai atrag atentia asupra invadarii vetii publice cu obiceiuri primitive, fara nici o incarcatura spirituala, mai curand contrare crestinismului, caci acesta este o religie a valorilor, nu a aberatiilor explicative. Superstitiile sunt stimulate la cel mai inalt nivel al ierarhiei. Care era mesajul spiritual transmis de Patriarhul Teoctist oamenilor, cand se aseza in fruntea procesiunilor menite sa aduca ploaia pe pamant? Minunile cele mai ridicole, exorcizarile cele mai extravagante, tamaierile pentru scoaterea dracilor din locuinte, masini si cotete au devenit o practica comuna. Ce spun cetatenilor slujbele de prin cabinetele de ministri si secretari de stat? Unde este responsabilitatea celor care conduc institutiile publice cand stimuleaza astfel de manifestari? Cand demnitarii alearga dupa draci, devine firesc ca satul sa-si apere staretul. Si ortodoxia sufera, caci se reduce la o afacere vulgara, o practica dogmatica curtata de o clasa politica cu mentalitate de Ev Mediu.”
Tema Evului mediu a fost exploatata cu atita efervescenta de media, incit s-a instalat imediat in clasamentele cliseelor referitoare la acest caz; in acest context, in articolul “Evul Mediu ca alibi”, Octavian Paler isi sustine credinta in singurele doua explicatii posibile:
Ceea ce m-a socat, intai, in sinistra „intamplare“ de la Tanacu a fost linistea cu care staretul si cele patru maicute au actionat. Din cate inteleg, nici o clipa n-au ezitat sa mearga mai departe. Asta nu poate avea decat doua explicatii. 1) Cei care faceau „exorcizarea“ erau la fel de bolnavi psihic ca victima. 2) In manastirile noastre, barbaria e socotita sfanta daca scopul e lupta cu „duhurile rele.
Vorbind despre “Exorcizarea” de la Tanacu si Romania medievala, ZIUArista Miruna MUNTEANU fixeaza, ca si Gabriel Andreescu, niste puncte de reper ale rostului Bisericii:
Slujitorii Domnului nu ar trebui sa incurajeze aceste practici demne de “Mama Omida”. … Rolul Bisericii ar trebui sa fie acela de a lumina o comunitate, nu de a o indobitoci si mai tare, cultivandu-i superstitiile, speculandu-i ignoranta si intetindu-i spaimele.
Toader Paleologu incearca (Mitul evului mediu) sa scoata cazul din negura istorie si sa-l plaseze intr-un context istoric mai apropiat:
De ce ar fi Biserica mai breaza decat restul unei societati marcate politic de interventiile repetate ale minierilor lui Cozma? Caci ce este preotul Corogeanu daca nu un fel de Cozma in sutana?
Ovidiu Nahoi face acest trip in sens invers, in “Middle Ages among us“, socoteste moartea Irinei Cornici un soi de executie:
One gets terrified by the news that a man was sentenced to death in the name of a faith that praises life more than anything.
Ion Muresan (“Evenimentul Zilei”, Chestiunea transilvana: Lucrul dracului, 22 Iunie 2005) pastreaza si el evul mediu in discurs, contemplind nefirescul a ceea ce numeste “miracol romanesc”:
Ce relatie de coerenta poate exista intre discutiile despre ecumenism, drepturile omului, dimensiunea sociala a bisericii, dezavuarea avorturilor si a homosexualitatii, probleme pe care Biserica Ortodoxa a dus adevarate campanii, si faptul ca in manastirea Tanacu din Moldova, preotul si maicile rastignesc o calugarita, o tin intr-o lada legata cu lanturi si cu calus in gura, fara apa si mancare, pana cand o omoara? Motivul: calugarita Irina era posedata de diavol. Ambele cazuri au ceva de cosmar: pare ca de fiecare data s-au intersectat accidental Evul Mediu si Mileniul III. Acesta e miracolul romanesc: arhaicul si modernul, superstitia cea mai neagra si stiinta cea mai avansata coexista si nu fac scurt-circuit.
Ideea executiei prin tortura prindea la vremea aceea un contur suplimentar si in articolul gazduit de “Romania Libera” din 27 Iunie 2005, in care Camelia Doru descrie “crima de la Tanacu, unde slujitorii Bisericii au torturat o persoana bolnava mintal pana au omorat-o, ca parte a unei “proceduri” care viza “scoaterea diavolului” din trupul bolnavei.”
Citeva luni mai tirziu, in iarna lui 2005, cind frenezia coverage-ului cu inflexiuni catalinradutanasice se estompase, iar subiectul intrase in zona de obliviune unde ajung iute hiturile din media, aparea si reportajul lui Pascal Bruckner, care nu evita sa spuna ca raporturile medicilor sint contradictorii:
Cei de la urgenta sunt chemati din nou. Doctorul care soseste inregistreaza un puls slab si-i administreaza sase doze de adrenalina in ambulanta care o duce la spital. […] Un alt lucru interpretabil: medicul de garda sustine ca Irina era moarta de 24 de ore din cauza infometarii si a epuizarii, atunci cand a ajuns la urgenta.
In acelasi timp Bruckner isi construieste cu meticulozitate discursul, pe un duplex virtual intre crucificarile din epoca romana si imobilizarea Irinei Cornici la Tanacu, sustinind oarecum fara echivoc ideea unei morti catalizate de infometare si sufocare lenta, provocata de “o crucificare de context, nu una voluntara. Timp de cateva zile, femeia e astfel lasata, fara sa i se dea sa bea si sa manance, cu exceptia agheasmei, caci “diavolul nu trebuie hranit”.”
Cazul Tanacu n-a mai facut presa “mare” decit la inceperea procesului la Vaslui si apoi la lansarea volumului “Spovedanie la Tanacu” de Tatiana Niculescu Bran, si ea prezenta la Letca Noua alaturi de Mihail Tatulici in show-ul de duminica 25 februarie 2007. Dupa emisiune, jurnalistul Florian Bichir, continua intr-un recent articol, exprimindu-si credinta ca “fostul parinte este un complexat. Fost fotbalist, Corogeanu a dorit sa ajunga vedeta, un Mutu, si a ajuns un Rasputin de Tanacu”.
Deunazi auzeam ca Lucian Pintilie ar dori sa faca un film despre Tanacu, nu stiu daca e asa… In fine, povestea Irinei Cornici a incaput in tot felul de formate media, fara sa fi fost lamurita.
Si fiindca mi se pare ca din discursul media a lipsit adesea un punct de vedere crestin, daca doriti sa va faceti o parere, va sugerez dosarele disponibile online pe site-ul preotului Iulian Nistea (Paris).
Scurt material (Audio, real media) despre condamnarea parintelui Daniel, dar si un reportaj al Lilianei Nicolae (care cultiva tema Evului Mediu la Tanacu), pe site-ul BBC.
CATI said,
Martie 12, 2007 at 8:06 pm
SUNTE NEBUNI……CE-AU PUTUT SA SCOATA!!!!!!!!!!!!!IMI PARE CA ROMANII NU MAI SUNT CRESTINI SI NU MAI STIU CUM SA CREADA IN DUMNEZEU…….CAZUL TANACU NU AR TREBUI SA FIE UN SUBIEXCT DE DISCUTAT……..PREOTUL DANIIL ARE AER DE SFANT IN CEL MAI BUN SES……CONSIDERATI-L PRIMUL OM CE LUPTA CU DIAVOLUL PENTRU APARAREA ORTODOXIEI…..SUFERA PENTRU NOI…RUGATI-VA SI CERETII IERTARE PENTRU TOATE……ESTE UN PREOT MINUNAT DAR TRATAT CU OCHI DE DIAVOL….DOAMNE-AJUTA
Dada Media » Ce au in comun minutele de emisie, cazul Tanacu si dosarul Gazeta said,
Martie 12, 2007 at 10:21 pm
[…] Cel putin asa i-am auzit spunand si pe Dan Parcalab si pe Aurelian Grama pe Realitatea TV, aseara. Am vazut pe Realitatea un reportaj pe tema asta, facut de Cristi Niculescu. Cristi spune ca investigatia lui dovedeste ca unii dintre cei aflati in spatele acestui scandal sunt fosti oameni ai securitatii. Grama (Ziarul de Mures) e invitat sa-si spuna parerea. Vorbeste la un moment dat despre “demonizarea pe care a creat-o presa clujeana” pe care a preluat-o si presa de la Bucuresti, fara nicio prezumtie de nevinovatie (acelasi contra-scenariu ca si la Tanacu). Doamna moderator il taie brusc si spune “vom vedea, domnule Grama, vom vedea”, dupa care introduce un reportaj despre palinca in UE, parca. Si Grama si-a inghitit cuvintele, pentru ca a fost filat din regie. Palinca a invins, din considerente de desfasurator. […]
Stefan said,
Aprilie 2, 2007 at 8:40 pm
Am cumpărat de curand cartea “Pentru cine bat clopotele la Tanacu” a Ieromonahului Savatie Bastovoi, nume consacrat in publicistica crestin-ortodoxa a ultimilor ani, reuşind să o citesc foarte repede şi o recomand tuturor celor care sunt interesati de acest caz dramatic care aruncă într-o lumină extrem de proastă BOR. Şi când spun asta nu mă refer la percepţia pe care o are(deja!) Biserica în ochii “europenilor” şi ai ecumeniştilor, ci pe cea care a căpătat-o în ochii simplilor şi adevăraţilor credincioşi, care ar fi dorit să vadă dovada unei reale iubiri si întelepciuni creştine din partea mai-marilor din Sfântul Sinod. Mă bucur mult pentru faptul că Părintele Savatie ştie să-şi ascută constructiv cuvântul, luând atitudine fermă si demascând foarte clar incalificabila luare de pozitie a episcopului Corneliu Barladeanu, imediat dupa consumarea evenimentului de la Tanacu, si mai apoi cea a reactiei “oficiale”, din partea BOR! Cinste pentru curajul avut (si de care nu au scapat “neurechiaţi”!) mă simt nevoit să aduc, încă odată, celor care, la vremea respectivă, in 2005, au luat atitudine plina de discernamânt duhovnicesc în apărarea Ieromonahului Daniel Corogeanu si a celor 4 maicute: Pr.Prof.Dr.Vasile Raducă, Cornel Constantin Ciomazgă, Dr.Pavel Chirilă, Gelu Voican Voiculescu (o surpriză placută pentru mine si nu numai pentru abordarea profund teologică a laturei demonologice din religia crestina), Mircea Platon, Pr.Gheorghe-Calciu Dumitreasa, Arhim. Gavriil Stoica(Man.Zamfira), avocaţii Maria Ilisia si Antonie Popescu, si, nu în ultimul rând, realizatorului TV Dan Diaconescu care, cu toate “păcatele” multor emisiuni absolut imorale pe care le girează, a fost singurul la acea dată care s-a deplasat la Tanacu, luînd un amplu interviu întregii obşti, din care, cei doritori, au putut să-şi formeze o opinie cat mai apropiată de adevar, la adapostul furiei bezmetice cu care presa acelor zile se năpustise asupra “criminalului cu barbă roşie”, manipulând iresponsabil opinia majorităţii oamenilor! De asemenea, nu mă pot abţine să nu amintesc şi pe câţiva dintre cei care, deşi teologi, au pus mâna pe pietre, aruncând cu exces de zel alături de ateii de serviciu, singurele lor date nefiind decât cele livrate de presa “liberă si europeană”: în primul rând P.S. Corneliu Bârlădeanu şi, alături de el, toţi acei sinodali care s-au spălat pe mâiini de nişte smeriţi slujitori ai unei simple şi neştiute mănănstiri prin încălcarea gravă a sfintelor canoane precum şi a celor de drept bisericesc! Apropo: nici până astăzi Prea Fericitul Teoctist nu a dat răspuns unei scrisori de pocăinţă publică pe care Ierom. Daniel Corogeanu a facut-o in 2005! Vorba Parintelui Savatie din carte:”Oare nu închidem noi uşile pocăinţei”?! Vă rugăm Prea Fericite, nu lăsaţi lucrurile aşa! Vă rugăm, Prea Sfinţiţi Episcopi, nu mai adoptaţi tactica struţo-iliesciana, de băgare a capului în pamânt când e vorba de apărarea principiilor ortodoxe! Oare nu sunt prea multe cazurile de preoti cu fapte extrem de grave, multe relatate şi de presă, si care au fost muşamalizate realmente cu acceptul aceloraşi sinodali?! Sa continui, insa! Absolut ruşinosă atitudinea preotului Motoc care face grave deservicii Bisericii prin simpla sa aparitie la TV! Postul Realitatea TV şi-a făcut obiceiul de a-l chema în diverse dezbateri, iar modul său arţăgos-încruntat de abordare,lipsit total de dragoste şi înţelegere, mie unuia îmi repugnă!(A mai fost invitat în 2006 la o emisiune a lui Mihai Tatulici când, alături de alt preot “de seama” Alexandru Stan, au intrat relmente cu bocancii în bunăcuviinţa şi credinţa oamenilor din Letca Nouă, spunându-le, pe un ton inchizitorial, că icoanele nu plâng în bisericile ortodoxe, ceea ce se întâmplă de ani buni în biserica acelui sat, nefiind decât o încercare de înselătorie a preotului lor!!!) Faceţi, vă rugăm prea cucernicilor de la Patriarhie, un bine acestui neam şi nu mai trimiteţi pe la emisiuni televizate asemenea exemplare, doxa de carte şi regulamente, dar cu inimi împietrite! La fel s-au comportat ziariştii teologi Dan Ciachir şi, mai ales Florian Bichir care s-au pronunţat absolut pripit vis-a-vis de acest caz, fără să faca ceea ce un ziarist cu adevărat profesionist trebuia să facă, anume investigatie! Ruşine se cuvine, mai ales tuturor celor care s-au pronunţat(a se citi: au judecat!) aruncând invective şi acuze nefondate nu doar celor de la Tanacu, cât, mai ales, credinţei creştin-ortodoxe, facând prin aceasta act de apostazie de la adevărurile propovăduite de Mantuitorul Iisus Hristos în Sfinta Scriptură!
În final îmi exprim speranţa că aceasta carte a Părintelui Savatie va fi citită şi de către episcopii Sfântului Sinod, dar şi de cei care vor rejudeca cazul Tanacu. Adevărul trebuie să iasă la lumină şi Părintele Daniel să se întoarcă la mănăstirea la care a slujit dimpreună cu obştea sa, cu credincioşii care îl cunosc, îl iubesc şi îl aşteaptă, şi nu sa stea prin temniţi, cu infractorii de drept comun! Dar, în ţara în care un medic violează şi aruncă pe geam o pacientă, fiind apoi eliberat, nu m-aş mira prea tare de un alt deznodământ!